Pe vremuri, cand incepea sa ninga, Brasovul se exfolia sub randuri de zapada amestecata cu antiderapant (care e doar nisip cu sare, zau asa), primind la sanu-i...patern o groaza de turisti curiosi si libidinosi care clocaiau cu plenznituri si pocnituri, la plezneala pe strazile bombardate de pocnitori.
Azi Brasovul e un oras de tip "drive trough", in care oamenii conduc mult si coboara destul de rar din habitatul mobil, pentru lucruri stupide, ca "bonsai", "smoke+" sau altele. Realizezi tarziu absurdul situatiei. tarziu, dupa ce ai inoptat prematur in coltul camerei oricum intunecate, colt in care tremuri si te temi sa ridici privirea din cauza luminii de la monitor, careia nu ii faci fata, care te dizolva sau, mai bine zis, te macina marunt.un aspect aspru tare al luminii se evidentiaza dintre norii verzui, cu marginile tivite in albastru-venin. prea mult nu apuci sa vezi. numeri zilele din an atunci cand sunt inca tinere, apoi le uiti si incepi sa scrii: "Pe vremuri, cand incepea sa ninga..."
Plimbarile pe afara, prin casa, prin minte, pe net...toate se strang cumva intr-o grimasa sinistra, ca o imbratisare a genunchilor cu dintii.
Si rareori ai parte de iarna pe care o meriti dar, in cel mai bun caz contrar, poti avea iernile altora sau poti sa cauti o sanie si sa te duci unde a dus mutu restul de sanii: IN POIANA.
dar despre asta...pe alt blog
