Sinceritatea e o forta cu care nu te futi. Sinceritatea e si o forma de a conecta fiinte umane cu viteza fbrei optice.
Sincer sa fiu, fara sa fi iubit nu ar fi fost posibil sa facem o asemenea piesa. Si pot fi perfect de acord ca piesa e misogina dar daca te simti jignit[a] de ea inseamna ca ai motive serioase sa crezi ca ti se adreseaza. Si atunci, incepe prin a te gandi un pic la ce ai facut.
Lumea e plina de opinii. Intre ele, misoginismul, anti-misoginismul, feminismul si misandria mi se par cele mai idioate si unilaterale creatii ale mintii umane. Sa iei ca valoare absoluta ca unul dintre sexe e asa sau altfel e un punct de plecare care nu poate duce la evolutie. Dar nu poti nega existenta unor motive serioase pentru existenta acestor directii de gandire. Feminismul s'a nascut din nedreptatea pe care o constituia viziunea femeii ca un obiect din categoria electrocasnice, viziune care nu exista decat in mod oficial. E un motiv nobil, care merita sa creeze o miscare puternica. A creat asta si ar fi trebuit sa dispara cand si'a atins scopul. Dar a continuat sa existe sub forma raspunsului "esti misogin" la orice critica adresata unei femei. Asta e inadmisibil. Si ajungem la misoginism si anti-misoginism. Ele pleaca dinfrustrarea maniacului pentru control cand realizeaza ca femeia are alte prioritati decat binele barbatului. E o frustrare penala, nascuta din egocentrism si hranita cu experiente negative. Misoginul are mereu motive sa fie asa dar niciodata nu trateaza femeia ca pe un adversar real, facand din credinta lui o prejudecata, ceea ce nu poate decat sa nasca dispret in mentalul sexului opus. Anti-misoginul, considera ca misoginul nu are niciun motiv sa creada ceea ce crede, anuland experientele sale de viata din start ceea ce rezulta intr-o noua prejudecata. Misandria e echivalentul misoginismului pentru femei si dovedeste ca nu sunt nici ele mai bune de atat.
Acum suntem toti o apa si un pamant. Hai sa'ti explic: noi rapperii ne mandrim cu faptul ca apartinem unhui gen care a luptat contra unor cauze care au fost ignorate pana atunci, in cuvinte nefolosite pana atunci. Sau mai simplu, ne mandrim cu sinceritatea din piese. Asa cum nu mi'a fost rusine sa fac o piesa de dragoste pentru o creatura care nu a facut decat sa isi bata joc, nu imi e rusine sa fac o piesa despre o anume categorie de femei. Lucru pe care l'am si facut, atent totusi sa nu dea impresia ca e valoarea mea absoluta. Si sunt linistit stiind ca toate aceste lucruri sunt nesimtite, degradante, urate pur si simplu dar ca TREBUIAU SPUSE!
Fiti pe pace, ma doare in bascheti de parerea voastra de misogini, anti-misofini, feministe si misandre. Noi am facut ce trebuia sa fie facut de rapperi.
vineri, 9 septembrie 2011
joi, 27 ianuarie 2011
joi, 20 ianuarie 2011
Pornografie, idealism si romanticul din mine
Implicaţiile fenomenului pornografic ne depǎşesc din toate punctele de vedere. Cred cǎ de asta doar stǎm si ne uitǎm. Ocazional, o voce creştinǎ sau feministǎ începe sǎ strige in deşert cǎ e imoral sau degradant pentru femei, cǎ ar trebui sǎ interzicem asemenea manifestari, ş.a.m.d. De fapt cei care cred aşa ceva sunt mulţi, deci voi incepe cu ei.
Citeam eseul nu ştiu cǎrei feministe în care aceasta preamarea o altǎ nu-ştiu-care feminista de prin neoliticul modernitǎţii (anii ’80) care a prezis, vezi Doamne, cǎ dacǎ nu se interzice pornografia, aceasta va deveni foarte accesibilǎ datoritǎ Internetului. Nu am stiut dacǎ sǎ râd sau sǎ mǎ sperii, sincer. Partea a doua a profeţiei era mai apocalipticǎ: bǎrbaţii vor deveni niste animale obsedate sexual care vor hǎladui liber prin lume, violând orice bǎbuţa care le iese in cale. Aici lucrurile deveneau cu adevǎrat amuzante, feminista contemporanǎ recunoscând cǎ marele sau guru în domeniu s-a inşelat. Simţind însǎ nevoia sǎ îi calce pe urme, ne comunicǎ urmǎtorul fapt cutremurǎtor: bǎrbaţii au devenit neinteresaţi de femei care nu ating standardele actriţelor porno. Nu stiu cât de mult meritǎ comentatǎ o asemenea afirmaţie, oricât de amuzantǎ ar fi, deci nu o voi comenta. Voi spune doar cǎ slectivitatea femeilor în materie de parteneri sexuali creeazǎ nevoia de pornografie în rândul barbaţilor.
Pe de altǎ parte, discutând cu barbaţii despre pornografie, nu am reuşit sa obţin decat clişee infiorǎtoare. Imaturitatea publicului larg in ceea ce priveşte materialele pornografice se vǎdeşte şi din atitudinea ostila faţa de aspectul fizic al actriţelor porno, cel puţin prin obiecţia cǎ aceasta impune standarde nerealistice care dǎuneazǎ imaginii femeilor. Neştiind ce sǎ cred, mi-am întrebat colega de apartament ce crede despre subiect. Mi-a raspuns simplu: ”Pornografia? Pǎi, e peste tot. Exista.”
Dincolo de afirmarea evidenţelor, pǎrerea ei mi-a arǎtat cǎ pornografia e mai mult un stil de viaţǎ decat un trend, cǎ e ceva ce se instaleazǎ permanent in mentalul colectiv. E al naibii de plin de materiale care impun modele pe care nu le dorim, deşi cred cǎ revistele mondene si politica de tip comercialist induc clişee de aspect fizic mult mai grave decât orice altceva. Şi am ajuns la pǎrerea mea dintotdeauna: cǎ oamenii sunt vulgari de la naturǎ şi ca se ascund dupa degete: pornografia este în stare latentǎ prezentǎ în toţi.
Realitatea negativǎ a acestui fenomen, de la impactul antisocial asupra tinerilor care zac hipnotizaţi de masturbare la perpetuarea diverselor perversiuni si trenduri sexuale dubioase, e o realitate care ne aparţine de cand am vazut un film porno destul de profesionist de la nişte puşti de 12 ani din Motru. Înţelegem orice fel de emancipare , dar dacǎ la 12 ani înca nu ai fǎcut sex e pentru cǎ de cele mai multe ori nici nu ai pǎr acolo jos şi rişti sǎ începi sa strǎnuţi in timpul actului, sǎ ramai marcat de asta şi sa nu repeţi gestul decât la 40 de ani şi cu paltonul pe tine.
Scuza educaţiei sexuale, oferitǎ de fanii materialelor de tip pornografic e una dintre cele mai solide. Trebuie sǎ recunosc: multe lucruri învatǎ omu’ din materialele astea, mai multe decat din Discovery (şi chiar nu glumesc, mie mi se par mai educative primele). Soluţii de tip hentai pentru problema actorilor din filme porno sunt parţial pozitive întrucât acestea nasc o idealizare excesivǎ a actului sexual care s-ar putea sǎ te demoralizeze.
Deci ce este pornografic? În sensul “rǎu” al cuvântului, totul, inclusiv creştinismul, are caracter de corupere a naturii iniţiale a persoanei. Cred cǎ întrebarea adecvatǎ e: ”Ce e firesc şi ce e forţat?”
joi, 24 iunie 2010
Teoria literara sau Ghidul Cititorului Amator in Cafea
-Zeci de mii de oameni mor anual din cauza fumatului!
-Pai da dar alte zeci de mii mor anual din cauza accidentelor de masina! Vrei sa interzicem masinile?
Motivul pentru care nu imi convine pozitia privilegiata a teoriei literare in capetele muritorilor de rand e in primul rand motivul pentru care nu imi convine teoria literara. Si anume, plecand de la premisa ca, pentru preferintele mele macar, prefer sa am determinari clare, teoria literara m-a scos intotdeauna din sarite pentru ca implica interpretari unilaterale in privinta unei opere. Oare ceea ce lecturam este atat de redus in complexitate incat sa nu isi ceara o interpretare totala. Oare structura, semantica, apartenenta la un anume curent sau apartenenta la o anume perioada din opera completa a creatorului sa fie atat de complexe in mod separat incat sa nu mai fie nevoie de o analiza care sa le inglobeze pe toate?
E un lucru bun ca pe parcursul existentei noastre de larve ale universului ne-am decis sa analizam punct cu punct toate liniile pe care le-au adoptat cei mai buni dintre noi. Si ca asta a rezultat in analiza literara profesionista, care sa clarifice ceea ce nu ar trebui clarificat. Ne face sa ne simtim importanti cand intelegem ce a vrut sa spuna autorul daca mi se permite nesimtirea de a ma exprima altfel. Ceea ce ne scapa din vedere e faptul ca, daca autorul nu ne spune nimic la prima sau a doua lectura, ce a vrut el "sa spuna" e irelevant pentru noi ca oameni. Dar trebuie sa stim, deci inventam o disciplina care sa se ocupe cu analiza unui text mort pentru noi. Inventam autopsia literara. Bun asa!
Ne facem rost de scule care sa taie si sa spanzure (de parca mai era nevoie) acest cadavru si purcedem la treaba. E irelevant ca tot ce voiam noi sa scoatem din cadavrul asta ca sa expunem in public o sa puta infiorator cand o sa reusim sa ducem treaba la bun sfarsit, pentru ca operatia se desfasoara pe un bun public, deci, pe un cadavru de boschetar. In vizunea noastra, boschetarii put deja.
Ne irosim deci timpul nostru si pe cel al cititorilor, disecand un text pe care nu suntem capabili sa il intelegem ca ansamblu. Numarand metafore. Comparand imagini. Facand statistici. Luand notite. Consultand predecesori. Toate astea ca sa ne simtim bine in fata unei opere.
Da, e multa munca in asta. Prefer sa depun jumatate din efort si sa citesc din nou opera in sine. Pentru ca ceea ce un om nu pricepe intr-un text propriu-zis, nu i se adreseaza. Voi cititi corespondenta altora?
-Pai da dar alte zeci de mii mor anual din cauza accidentelor de masina! Vrei sa interzicem masinile?
Motivul pentru care nu imi convine pozitia privilegiata a teoriei literare in capetele muritorilor de rand e in primul rand motivul pentru care nu imi convine teoria literara. Si anume, plecand de la premisa ca, pentru preferintele mele macar, prefer sa am determinari clare, teoria literara m-a scos intotdeauna din sarite pentru ca implica interpretari unilaterale in privinta unei opere. Oare ceea ce lecturam este atat de redus in complexitate incat sa nu isi ceara o interpretare totala. Oare structura, semantica, apartenenta la un anume curent sau apartenenta la o anume perioada din opera completa a creatorului sa fie atat de complexe in mod separat incat sa nu mai fie nevoie de o analiza care sa le inglobeze pe toate?
E un lucru bun ca pe parcursul existentei noastre de larve ale universului ne-am decis sa analizam punct cu punct toate liniile pe care le-au adoptat cei mai buni dintre noi. Si ca asta a rezultat in analiza literara profesionista, care sa clarifice ceea ce nu ar trebui clarificat. Ne face sa ne simtim importanti cand intelegem ce a vrut sa spuna autorul daca mi se permite nesimtirea de a ma exprima altfel. Ceea ce ne scapa din vedere e faptul ca, daca autorul nu ne spune nimic la prima sau a doua lectura, ce a vrut el "sa spuna" e irelevant pentru noi ca oameni. Dar trebuie sa stim, deci inventam o disciplina care sa se ocupe cu analiza unui text mort pentru noi. Inventam autopsia literara. Bun asa!
Ne facem rost de scule care sa taie si sa spanzure (de parca mai era nevoie) acest cadavru si purcedem la treaba. E irelevant ca tot ce voiam noi sa scoatem din cadavrul asta ca sa expunem in public o sa puta infiorator cand o sa reusim sa ducem treaba la bun sfarsit, pentru ca operatia se desfasoara pe un bun public, deci, pe un cadavru de boschetar. In vizunea noastra, boschetarii put deja.
Ne irosim deci timpul nostru si pe cel al cititorilor, disecand un text pe care nu suntem capabili sa il intelegem ca ansamblu. Numarand metafore. Comparand imagini. Facand statistici. Luand notite. Consultand predecesori. Toate astea ca sa ne simtim bine in fata unei opere.
Da, e multa munca in asta. Prefer sa depun jumatate din efort si sa citesc din nou opera in sine. Pentru ca ceea ce un om nu pricepe intr-un text propriu-zis, nu i se adreseaza. Voi cititi corespondenta altora?
duminică, 6 iunie 2010
De ce e Nirvana pe drum si de ce e asta un lucru rau
Nirvana e pe drum si asta e un lucru rau. De ce? Pentru ca drumul e sub Nirvana si asta nu e cel mai bun lucru (ceea ce in viziunea mea il face rau).
Dar in esenta, departe de a fi un anunt pentru o revenire imposibila a unei trupe, Nirvana creste in noi pentru ca printre lucrurile pe care le face se ascunde si actul redundant a ceea ce vezi aici. Adica forma de comunicare numita blog. Orice ai crede cand scrii blog profesionist, partea proasta e ca esti amator. Partea buna e ca toti sunt amatori. Sau asta era doar partea ceva mai putin proasta.
Partea cea mai proasta e ca cititorii sunt amatori si o postare buna [cum tocmai citisem aici http://nodurisisemne.blogspot.com/2010/05/interpretarea-fractalica.html] plictiseste crunt, pentru ca e facuta bine, ca un articol sau ceva de genul. Dar oamenii nu vor articol pe net. Oamenii vrea blog, pentru ca blogul e nepretentios, accesibil si nu are nevoie de artificii ca editori, fotografii ale lui, cercetare si gramatica.
Nu e asa ca fiecare om are dreptul la opinie, dar opinia unora e mai importanta fara a diminua cu nimic importanta celorlalte opinii? Asa e! De asta, pe partea practica, occidentalismul e un mod de viata ezoteric care invoca Nirvana [starea de dincolo de absenta a absentei] dar in acelasi timp apeleaza la absurdul ca argument neoficial [vezi Sfanta Treime ca enitate singulara] cum fac crestinii. Iar situatia in sine e un pic ridicola.
Toata lumea are dreptul la opinie si lucrurl asta diminueaza importanta singurelor pareri care conteaza. Avantajul e ca am dreptul la opinii despre viata ta personala atat timp cat o postezi pe blog. Asta e foarte tare. c u next thursday, right?!
Ei na, evident ca asta nu e ceva nou, da-ma in judecata!
Sau scrie-ma pe blogul tau cu lista neagra!
Sau nu ma citi!
Dar in esenta, departe de a fi un anunt pentru o revenire imposibila a unei trupe, Nirvana creste in noi pentru ca printre lucrurile pe care le face se ascunde si actul redundant a ceea ce vezi aici. Adica forma de comunicare numita blog. Orice ai crede cand scrii blog profesionist, partea proasta e ca esti amator. Partea buna e ca toti sunt amatori. Sau asta era doar partea ceva mai putin proasta.
Partea cea mai proasta e ca cititorii sunt amatori si o postare buna [cum tocmai citisem aici http://nodurisisemne.blogspot.com/2010/05/interpretarea-fractalica.html] plictiseste crunt, pentru ca e facuta bine, ca un articol sau ceva de genul. Dar oamenii nu vor articol pe net. Oamenii vrea blog, pentru ca blogul e nepretentios, accesibil si nu are nevoie de artificii ca editori, fotografii ale lui, cercetare si gramatica.
Nu e asa ca fiecare om are dreptul la opinie, dar opinia unora e mai importanta fara a diminua cu nimic importanta celorlalte opinii? Asa e! De asta, pe partea practica, occidentalismul e un mod de viata ezoteric care invoca Nirvana [starea de dincolo de absenta a absentei] dar in acelasi timp apeleaza la absurdul ca argument neoficial [vezi Sfanta Treime ca enitate singulara] cum fac crestinii. Iar situatia in sine e un pic ridicola.
Toata lumea are dreptul la opinie si lucrurl asta diminueaza importanta singurelor pareri care conteaza. Avantajul e ca am dreptul la opinii despre viata ta personala atat timp cat o postezi pe blog. Asta e foarte tare. c u next thursday, right?!
Ei na, evident ca asta nu e ceva nou, da-ma in judecata!
Sau scrie-ma pe blogul tau cu lista neagra!
Sau nu ma citi!
miercuri, 17 martie 2010
Max Frisch- "Numele meu fie Gantenbein", sau de ce nu ne ajunge o singura viata ca sa traim un moment
Da, Frisch e d'al lui Nietzsche. In sensul in care e "self-assertive" desi indiferent la ceea ce inseamna "self" de fapt. Da, Frisch e existentialist; se vede din titlu. Frisch e multe lucruri in cartea asta si cartea asta e multe lucruri in mainile tale.
Sa zicem ca ai orbit la 15-16 ani. Trecand peste parafraza, nu esti tot un om normal? Oare nu ai deja-vu-uri? Oare nu ai in vocabular expresii de tip "vom trai si vom vedea"? Sa zicem ca nu ai orbit dar ai fi putut sa orbesti. Oare nu devii mai sensibil la deja-vu-uri si expresii ca "veni, vidi, vici"?
Poti afla despre "Numele meu fie Gantenbein" ca este un roman al posibilitatilor, un roman ironic, intr-o oarecare masura ironic, intr-o oarecare masura autobiografic si, pe alocuri, te asigur, e confuz al dracu'! Le poti afla de pe net. Acum, prin prezenta mai poti afla de pe net si altele.
E natural ca povestea nu prezinta asa de mult interes pentru ca nu e atat de mult o poveste cat un blueprint al unui labirint multidimensional corespondent mintii unui scriitor. Am mai gasit aceeasi structura elaborata pe proiectie la Jurnalul de scriitor al lui Dostoievsky. Alt existentialist. Pai da, pentru ca ce poate fi mai impresionant decat actul de impersonare a divinului prin simpla insertie a vointei in text? Ce e surprinzator la Frisch e modul dezinteresat in care face asta. Spre deosebire de omologul sau slavofil enuntat anterior, Frisch o face pentru poveste. Drumul prin carte e un drum prin diverse viziuni ale unor personaje mereu in schimbare, o calatorie care te poarta prin zeci de ani in doua pagini si prin clipe infime in zeci de pagini.
Ce e vizibil si de neinteles? Ce e ascuns [in sensul ca e tabu] si totusi e informatie publica nerostita? Asta e cartea care iti arata. Faptul de a incarna personaje cate 200 de pagini pentru a le transforma complet, lasand doar numele, e fascinant, intr-adevar. Dar faptul de a prezenta pe rand toate perspectivele personajelor, mutand naratorul in ele cu tot cu propriul caracter si imbinandu-le absurd e pur si simplu dementa. Demential. Isteric. E ireal. E o poveste paronimica, pe alocuri capricioasa, misogina si psihologica. Degradant de psihologica. Imagineaza-ti acelasi subiect tratat obsesiv, intelegator, uman totusi, cu calm, construit in amanunt, dar fara implicare si apoi sters fara regret. Ceva ce ar trebui sa se numeasca umanizare a naratorului, daca am putea vorbi de narator aici.
Frisch e ceea ce ai face in fiecare secunda in cazul in care in secunda anterioara ai fi ales altceva. Transformarile lui se produc volitiv, iniferent ca vointa e a personajului sau a demiurgului sau pseudo-narator. Alegi sa fii orb sau alegi sa te prefaci ca esti orb. Pura curiozitate si egoism sau gelozie extrema si resursa disperata, transformarea incadreaza mereu un proces psihic cu iz de epifanie generata de mijloace de transport, de miracolul pe care il constituie distantele si de o disponibilitate continua de a permuta. Ceea ce e curios e faptul ca isi gaseste un echilibru constant intre ceea ce e solid [desi nu neaparat real, de multe ori chiar deloc real] si ceea ce e ornament. Si Frisch stie ce e ornamentul. Are arabescur fascinate de propria creatie pe care le marcheaza ca fiind imaginative, uitand ca e deja parte din mecanismul propriei inchipuiri.
Realitatea despre viata si moarte e destainuita in povestile marcate pentru a fi spuse unei manichiuriste (care e de fapt o curva, care de fapt moare, care de fapt nu a existat, care e de fapt geniul cartii). Toate povestile astea sunt covarsitoare, cu inteles si semnificatie, scurte si elucidante. Sunt delicioase, idealiste, contrastante, colorate si ornamentale. Sunt bomboanele de pe coliva.
E greu sa te decizi ce sa caracterizezi intai. Dar l-as caracteriza pe Max ca fiind halucinogen. Pentru fumatorii de iarba, l-as caracteriza ca fiind un trip cu o instalatie de distilare inchisa intr-o instalatie de distilare conectata la un meth-lab. Un trip cu multe nume si multe intamplari, un trip care te face sa realizezi cate persoane sunt in tine cand esti singur si cate persoane sunt in tine cand nu esti de fata la propria incinerare. Desi esti afara, ascuns dupa vreun pom ca sa nu intre cei prezenti in panica.
Max Frisch scrie ca ceva ce a scris tot el. Tot in cartea asta. Scrie ca un fals orb angajat ca ghid turistic. Ca ghidul turistic pe care esti tu nevoit sa il lamuresti in legatura cu ceea ce vezi.
Max scrie ca un animal fara memorie pe termen lung, scapat intr-un tarc de povesti contradictorii. Te paste socul logicii daca ii dai curs. Te sfatuiesc sa o faci.
Sa zicem ca ai orbit la 15-16 ani. Trecand peste parafraza, nu esti tot un om normal? Oare nu ai deja-vu-uri? Oare nu ai in vocabular expresii de tip "vom trai si vom vedea"? Sa zicem ca nu ai orbit dar ai fi putut sa orbesti. Oare nu devii mai sensibil la deja-vu-uri si expresii ca "veni, vidi, vici"?
Poti afla despre "Numele meu fie Gantenbein" ca este un roman al posibilitatilor, un roman ironic, intr-o oarecare masura ironic, intr-o oarecare masura autobiografic si, pe alocuri, te asigur, e confuz al dracu'! Le poti afla de pe net. Acum, prin prezenta mai poti afla de pe net si altele.
E natural ca povestea nu prezinta asa de mult interes pentru ca nu e atat de mult o poveste cat un blueprint al unui labirint multidimensional corespondent mintii unui scriitor. Am mai gasit aceeasi structura elaborata pe proiectie la Jurnalul de scriitor al lui Dostoievsky. Alt existentialist. Pai da, pentru ca ce poate fi mai impresionant decat actul de impersonare a divinului prin simpla insertie a vointei in text? Ce e surprinzator la Frisch e modul dezinteresat in care face asta. Spre deosebire de omologul sau slavofil enuntat anterior, Frisch o face pentru poveste. Drumul prin carte e un drum prin diverse viziuni ale unor personaje mereu in schimbare, o calatorie care te poarta prin zeci de ani in doua pagini si prin clipe infime in zeci de pagini.
Ce e vizibil si de neinteles? Ce e ascuns [in sensul ca e tabu] si totusi e informatie publica nerostita? Asta e cartea care iti arata. Faptul de a incarna personaje cate 200 de pagini pentru a le transforma complet, lasand doar numele, e fascinant, intr-adevar. Dar faptul de a prezenta pe rand toate perspectivele personajelor, mutand naratorul in ele cu tot cu propriul caracter si imbinandu-le absurd e pur si simplu dementa. Demential. Isteric. E ireal. E o poveste paronimica, pe alocuri capricioasa, misogina si psihologica. Degradant de psihologica. Imagineaza-ti acelasi subiect tratat obsesiv, intelegator, uman totusi, cu calm, construit in amanunt, dar fara implicare si apoi sters fara regret. Ceva ce ar trebui sa se numeasca umanizare a naratorului, daca am putea vorbi de narator aici.
Frisch e ceea ce ai face in fiecare secunda in cazul in care in secunda anterioara ai fi ales altceva. Transformarile lui se produc volitiv, iniferent ca vointa e a personajului sau a demiurgului sau pseudo-narator. Alegi sa fii orb sau alegi sa te prefaci ca esti orb. Pura curiozitate si egoism sau gelozie extrema si resursa disperata, transformarea incadreaza mereu un proces psihic cu iz de epifanie generata de mijloace de transport, de miracolul pe care il constituie distantele si de o disponibilitate continua de a permuta. Ceea ce e curios e faptul ca isi gaseste un echilibru constant intre ceea ce e solid [desi nu neaparat real, de multe ori chiar deloc real] si ceea ce e ornament. Si Frisch stie ce e ornamentul. Are arabescur fascinate de propria creatie pe care le marcheaza ca fiind imaginative, uitand ca e deja parte din mecanismul propriei inchipuiri.
Realitatea despre viata si moarte e destainuita in povestile marcate pentru a fi spuse unei manichiuriste (care e de fapt o curva, care de fapt moare, care de fapt nu a existat, care e de fapt geniul cartii). Toate povestile astea sunt covarsitoare, cu inteles si semnificatie, scurte si elucidante. Sunt delicioase, idealiste, contrastante, colorate si ornamentale. Sunt bomboanele de pe coliva.
E greu sa te decizi ce sa caracterizezi intai. Dar l-as caracteriza pe Max ca fiind halucinogen. Pentru fumatorii de iarba, l-as caracteriza ca fiind un trip cu o instalatie de distilare inchisa intr-o instalatie de distilare conectata la un meth-lab. Un trip cu multe nume si multe intamplari, un trip care te face sa realizezi cate persoane sunt in tine cand esti singur si cate persoane sunt in tine cand nu esti de fata la propria incinerare. Desi esti afara, ascuns dupa vreun pom ca sa nu intre cei prezenti in panica.
Max Frisch scrie ca ceva ce a scris tot el. Tot in cartea asta. Scrie ca un fals orb angajat ca ghid turistic. Ca ghidul turistic pe care esti tu nevoit sa il lamuresti in legatura cu ceea ce vezi.
Max scrie ca un animal fara memorie pe termen lung, scapat intr-un tarc de povesti contradictorii. Te paste socul logicii daca ii dai curs. Te sfatuiesc sa o faci.
sâmbătă, 6 martie 2010
Un american la Londra
Era o replica dintr-un film romanesc pe care nu stiu cum sa-l intitulez. Unul venea la una si ii spunea dramatic "De mult te urmaresc. De mult vreau sa te fut"
Ei bine, da. Treci cu mult bun simt peste faptul ca exista o adaptare cinematografica americana dupa "Portretul lui Dorian Gray" in care ai telefoane, masini si aparate de fotografiat din alea cu acordeon dar care pot fi transportate de orice gagica liberala, mai ceva ca un polaroid.
Aud pe cineva ca a auzit pe cineva spunand despre Inglorious Bastards ceva. Ce va sa zica baietul? Ca ar fi o realitate alternativa, nu-i asa? Ca e interesant, nu-i asa? Uite ce s-ar fi putut intampla: O haita de americani (de origine semitica) se parasuteaza in Europa. Umbla lelea si omoara nazisti, devin legende, il sperie pe Hitler, ii sperie pe nemti, au tot felul de gadget-uri de ultima generatie [unde n-ar ajunge la ea!] si in final, sa vezi frate, ca il omoara pe Hitler. Acum, nu sunt eu ala nesimtit care sa ingradeasca o creativitate deja ingradita de faptul ca trateaza teme istorice.
Dar daca modificarea istoriei era o mina de aur, atunci ar fi fost multi scriitori proletcultisti, propagandisti sau pur si simplu prost informati in topurile vanzarilor la edituri. America e aproape de un sfarshit adanc. Business Standard punea intre motivele cele mai importante ale crizei financiare transferul unor sume enorme in moneda americana catre conturi din China. Sume atat de mari incat nu pot fi evaluate. Va dati seama cate vapoare sunt acum in apele internationale batand moneda americana. Dar ei, americanii, vreau sa zic, sunt pasionati de altele: il platesc pe Brad Pitt sa-si irige fata pana cand arata ca un real hill-billie. Apoi fac un film care sa rupa topurile: un film despre cum ei ar fi facut ce n-au facut, daca nu s-ar fi nimerit sa se faca de cacat. Frate, e ca un facut!
Amintindu-ne de toti super-eroii din State, ne gandim bine ca singurul om despre care stim ca poate, in momentul de fata sa faca din haita asta de pseudo-actori o banda de super-eroi este Tarantino. Previzibila miscare, nu?
Am cautat review-uri (cred ca e prima data cand fac asta) si am gasit doar caracterisari ca "visionary", "genius", "creative" etc
E redundant sa mentionez ca niciuna dintre acestea nu poate fi aplicata logic la o opera istorica. Cu atat mai putin la una care se naste din frustrari de decenii intregi si se bazeaza pe inconstienta cu care europenii emuleaza tot ce e tehnologic avansat pentru a modifica istoria. Nu glumesc. O sa vedeti cand o sa cititi scriptul filmului astuia in cartile de istorie ale copiilor vostri.
Pentru cei care vor un rezumat a ceea ce e scris aici, aveti un video de 1,11 min in urmatorul link: http://www.youtube.com/watch?v=lyHSjv9gxlE
Ei bine, da. Treci cu mult bun simt peste faptul ca exista o adaptare cinematografica americana dupa "Portretul lui Dorian Gray" in care ai telefoane, masini si aparate de fotografiat din alea cu acordeon dar care pot fi transportate de orice gagica liberala, mai ceva ca un polaroid.
Aud pe cineva ca a auzit pe cineva spunand despre Inglorious Bastards ceva. Ce va sa zica baietul? Ca ar fi o realitate alternativa, nu-i asa? Ca e interesant, nu-i asa? Uite ce s-ar fi putut intampla: O haita de americani (de origine semitica) se parasuteaza in Europa. Umbla lelea si omoara nazisti, devin legende, il sperie pe Hitler, ii sperie pe nemti, au tot felul de gadget-uri de ultima generatie [unde n-ar ajunge la ea!] si in final, sa vezi frate, ca il omoara pe Hitler. Acum, nu sunt eu ala nesimtit care sa ingradeasca o creativitate deja ingradita de faptul ca trateaza teme istorice.
Dar daca modificarea istoriei era o mina de aur, atunci ar fi fost multi scriitori proletcultisti, propagandisti sau pur si simplu prost informati in topurile vanzarilor la edituri. America e aproape de un sfarshit adanc. Business Standard punea intre motivele cele mai importante ale crizei financiare transferul unor sume enorme in moneda americana catre conturi din China. Sume atat de mari incat nu pot fi evaluate. Va dati seama cate vapoare sunt acum in apele internationale batand moneda americana. Dar ei, americanii, vreau sa zic, sunt pasionati de altele: il platesc pe Brad Pitt sa-si irige fata pana cand arata ca un real hill-billie. Apoi fac un film care sa rupa topurile: un film despre cum ei ar fi facut ce n-au facut, daca nu s-ar fi nimerit sa se faca de cacat. Frate, e ca un facut!
Amintindu-ne de toti super-eroii din State, ne gandim bine ca singurul om despre care stim ca poate, in momentul de fata sa faca din haita asta de pseudo-actori o banda de super-eroi este Tarantino. Previzibila miscare, nu?
Am cautat review-uri (cred ca e prima data cand fac asta) si am gasit doar caracterisari ca "visionary", "genius", "creative" etc
E redundant sa mentionez ca niciuna dintre acestea nu poate fi aplicata logic la o opera istorica. Cu atat mai putin la una care se naste din frustrari de decenii intregi si se bazeaza pe inconstienta cu care europenii emuleaza tot ce e tehnologic avansat pentru a modifica istoria. Nu glumesc. O sa vedeti cand o sa cititi scriptul filmului astuia in cartile de istorie ale copiilor vostri.
Pentru cei care vor un rezumat a ceea ce e scris aici, aveti un video de 1,11 min in urmatorul link: http://www.youtube.com/watch?v=lyHSjv9gxlE
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)